Copilul tău cântă fals? Nu înseamnă neapărat că nu are ureche muzicală

La fiecare început de an școlar auzim propoziția asta, spusă pe jumătate în glumă, pe jumătate cu părere de rău: „al meu nu are ureche muzicală, e clar”. De obicei o spune un părinte care și-a auzit copilul cântând „La mulți ani” și a tras concluzia.

Vestea bună e că, în marea majoritate a cazurilor, nu e adevărat. Iar vestea care ne interesează cel mai mult în articolul ăsta e alta: uneori, în spatele cântatului fals nu stă lipsa talentului, ci ceva ce ține de auz și care se rezolvă.

Ce este, de fapt, urechea muzicală

Prin „ureche muzicală” oamenii înțeleg de obicei capacitatea de a recunoaște dacă un sunet e mai înalt sau mai jos decât altul și de a reproduce corect o melodie. Partea pe care puțini o știu e cât de mult din asta se învață.

Incapacitatea reală de a percepe diferențele de înălțime între sunete există, se numește amuzie și este rară, sub 5% dintre oameni. Restul, adică aproape toată lumea, are o ureche perfect antrenabilă. Un copil care la prima lecție nu nimerește nota nu e un copil fără ureche, e un copil care nu a exersat niciodată asta.

Vedem lucrul ăsta la fiecare generație. Copii care în septembrie nu reușeau să repete trei note la rând ajung în mai să cânte curat într-un grup. Nu s-a schimbat urechea lor, s-a antrenat.

Când „cântă fals” nu e despre talent, ci despre auz

Există însă și o situație în care copilul chiar nu reușește, oricât ar exersa, iar aici lucrurile stau altfel. Dacă un copil nu aude bine anumite frecvențe, el nu poate reproduce corect ceea ce nu aude corect. Din afară arată identic cu lipsa de talent.

Cea mai frecventă cauză la vârsta preșcolară și la începutul școlii este lichidul acumulat în spatele timpanului, numit otită seroasă. Partea înșelătoare e că, spre deosebire de otita obișnuită, de multe ori nu doare, nu dă febră și nu dă niciun semn clar. Copilul pur și simplu aude mai estompat, ca și cum ar avea urechile astupate, iar el nu are cum să compare cu altceva, pentru că așa aude de câteva luni.

De aceea profesorul de muzică ajunge des să fie primul om care observă. La o oră de canto sau de pian lucrezi exact cu lucrurile pe care un auz ușor scăzut le pierde primele: diferențe mici de înălțime, sunete slabe, consoane.

Semnele la care merită să fii atent

• Cântă constant sub sau peste notă, chiar și după luni de exercițiu, deși în rest înțelege și urmărește lecția.

• Dă volumul mai tare la desene sau la muzică decât ceilalți copii din casă.

• Cere des să repeți ce ai spus, mai ales dacă în cameră e zgomot sau dacă îi vorbești din altă încăpere.

• Vorbește mai tare decât ar fi nevoie, fără să își dea seama.

• A avut răceli repetate, nas înfundat des sau otite în ultimele luni.

• Pare neatent sau „pe altă lume” la grădiniță ori la școală, fără altă explicație.
  

Niciunul dintre semnele astea, luat singur, nu înseamnă automat o problemă. Două sau trei la un loc merită însă o verificare, pentru că e simplu de făcut și pentru că răspunsul schimbă complet felul în care privești situația.

Ce înseamnă o verificare și de la ce vârstă se poate

Verificarea auzului la copii nu e nici dureroasă, nici complicată. Timpanometria, testul care arată dacă există lichid în spatele timpanului, durează câteva secunde și se poate face la orice vârstă. Audiometria, testul care măsoară cât de bine se aud sunetele pe fiecare frecvență, se face de obicei de pe la 4 ani, sub formă de joc, iar copilul trebuie doar să ridice mâna când aude un sunet.

Dacă vrei să înțelegi mai bine în ce constau testele și cum decurge o astfel de consultație, poți citi explicațiile de pe pagina de audiologie a Clinicii Nova, unde sunt descrise pe rând. Noi nu facem astfel de testări la școală, noi lucrăm cu muzica, dar ni se pare corect să spunem unde se pot face atunci când un părinte ne întreabă.

În multe cazuri lichidul se resoarbe de la sine și lucrurile revin la normal. În altele e nevoie de un tratament sau de urmărire pentru o perioadă. Important e că, odată ce copilul aude bine, progresul la muzică vine de la sine, pentru că problema nu a fost niciodată urechea muzicală.

Ce facem noi, la Fabrica de Bucurii

La cursurile noastre de canto, pian și chitară pornim de la premisa că urechea se antrenează, nu se moștenește. Lucrăm cu fiecare copil de unde este, nu de unde ne-am dori să fie, iar primele luni sunt mereu despre ascultat, nu despre performanță.

Iar dacă observăm că un copil nu progresează deloc la partea de ascultare, deși e atent și îi place, spunem părinților ce am observat. Nu punem diagnostice, nu e treaba noastră. Dar preferăm să atragem atenția, decât ca un copil să rămână cu eticheta că nu are ureche muzicală.

Dacă ai întrebări despre articol sau vrei să înscrii copilul la una dintre orele noastre, scrie-ne. Ne bucurăm mereu să stăm de vorbă cu părinții.